miercuri, 14 iulie 2010
Una dintre POVEŞTILE pe care le iubesc foarte tare este VISUL. O ştiu de la un poet brazilian Ademar Barros şi le-am spus-o copiilor într-o zi mai puţin frumoasă pentru noi. Voiam ca ei să ştie, să înveţe "lucruri" ESENŢIALE. Şi MINUNATE. Este mai mult decît o poveste dar spunîndu-i aşa ajunge mai repede şi uşor în gînd şi inimioare.
"POVESTEA" e aşa:
"Am avut un vis in noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Domnul păşea alături de mine. Paşii se imprimau pe nisip, lăsînd o urmă dublă: una a mea, cealaltă a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri reprezenta o zi din viaţa mea. M-am oprit ca să privesc în urma şi am văzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare, dar am observat că în anumite locuri, în loc de două urme, nu mai era decît una singură. Ce surpriză! Locurile în care nu se vedea decît o singură urmă, corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele: zile de nelinişte şi de rea voinţă, zile de egoism sau proastă dispoziţie, zile de încercări şi de îndoială, zile de nesuportat... zile în care şi eu fusesem de nesuportat. Şi atunci întorcîndu-mă spre Domnul, am îndrăznit să-i reproşez:
"Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele! De ce nu ţi-ai ţinut promisiunea? De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă, în zilele cînd aveam cea mai mare nevoie de Tine?"
Iar Domnul mi-a răspuns:
"Dragul meu, zilele în care n-ai văzut decît o singură urmă de paşi pe nisip sunt zilele în care te-am purtat pe braţe...". "
FLORI (din grădina noastră) , gînduri dragi şi LA MULŢI ANI! minunatei mămici a lui GRIŞKA, mama poveştilor frumoase din PALATUL "Cum vă Place",
VERO!!!
Mîine, amicul nostru GRIŞKA împlineşte patru anişori minunaţi alături de OMIŢII lui dragi.
Îi urăm în avans mulţi şi dragi asemenea, multe daruri minunate, petrecere frumoasă!!!
LA MULŢI ANI DRAGUL NOSTRU GRIŞKA!!!:)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Griş, are ziua mâine, azi e ziua de naştere a mămicii lui :)
RăspundețiȘtergereP.S. Scuze, azi sunt foarte trista...
ştiu, Corina:( şi noi...
RăspundețiȘtergeremulţumim că ne-ai zis
Ce poveste frumoasă! Mi-aţi mai dat curaj, dragii mei!
RăspundețiȘtergereVă mulţumim din tot sufletul, dragii noştri, şi vă dorim tot binele din lume!
RăspundețiȘtergereVero şi Grişka
Toti suntem tristi, dar sa nu uitam ca viata merge mai departe!
RăspundețiȘtergereLa multi ani!pentru Vero si Griska!
La multi ani si din partea noastra!
RăspundețiȘtergereAzi trebuie sa-i urez La multi ani prietenei mele din copilarie, nasa mea.
Povestea ne place si-ti multumim.
@DIANA- noi? ţie? :)
RăspundețiȘtergeresă fiţi sănătoşi şi frumoşi mereu:)
RăspundețiȘtergere@Gabi- şi noi îţi mulţumim şi o să "furăm" poveşti de la tine:)
RăspundețiȘtergerece poveste ciudata.
RăspundețiȘtergerepe bune, Vic, îţi pare ciudată?
RăspundețiȘtergerecre'că eu îs prea în(din) lumea metaforelor. o fi din pricină că a scris-o un poet:)
poate nu mai fac diferenţa că la mine mai tot e "metaforă". mă bazez pe voi să mă (re)aduceţi cu picioarele pe pămînt cînd fac pluta prea tare:)
merci! tocmai citeam poveşti zen:)))
Foarte frumoasa poveste!Cred ca am mai citit-o undeva, dar oricum...De ce ti se pare Vic ca e ciudata?
RăspundețiȘtergereSuperba poveste/poem in proza...minunat moment de seara de vara, cand l-am citit.
RăspundețiȘtergereaşa cum minunate sunt poemele(chiar dacă-s fragmente doar-uneori-) din blogul tău. nici nu ştii ce căutări dătătoare de CLIPE mi-ai oferit. mulţumesc mult.:)
RăspundețiȘtergeresper să-mi depăşesc "timiditatea" şi să scriu mai des "la tine". deocamdată citesc, caut, citesc:). cu IMENSĂ PLĂCERE!