vara

marți, 9 iunie 2015

să ne copilărim frumos


Marin Sorescu
Să îmbătrânim - de - o probă

Hai să intrăm în această cetate, din pură curiozitate. Adică pentru o zi fiecare copil mic să-şi fie lui însuşi bunic. Să-şi spună poveşti şi singur să-şi dea plin de gravitate sfaturi, pe care tot el să le creadă în taină fleacuri. Deci astăzi n-o să ne mai scapere pe nici un drum picioarele: stăm acasă şi zicem că ne dor şalele. Of, eu simt creştetul parcă-mi cresc din el cuie şi mai am alt junghi tocmai la mama dracului, în călcâie. Nu ştiu, aţi remarcat oftatul? Bătrâneţea începe, aşadar, o dată cu văitatul. Iată-ne într-o lume fermecată, pe lângă care orice poveste pare seacă şi adevărată. Din copii am devenit dintr-o dată moşi şi strămoşi şi purtăm galoşi. Am văzut în viaţă atât de multe, încât, ca să nu le uităm, ne-am făcut noduri în ridurile de pe frunte. Va să zică, soarele acolo apune şi dincolo răsare, iar apa curge numai de la deal la vale. Am învăţat ghinionul nostru pe brânci, de când eram ţânci. De-aia la toate lucrurile rele sau bune putem da acum din cap cu înţelepciune. Ioane, tu mă auzi? Vorbim cam tare, să zicem că suntem surzi. Ne-a rămas nasul numai pentru zile mari şi trebuie să-i punem şi lui ochelari. Pielea de pe mâini s-a cam bătucit şi ne trebuie o pereche de ochelari şi pentru pipăit.
M-am întrebat eu toată viaţa: cam cum se simte un licurici dimineaţa? Toată noaptea cu făptura lui, deşteaptă, a făcut lumină în stânga şi-n dreapta. Şi deodată îl cuprinde uimirea când simte că i s-a întrerupt strălucirea. Ziua n-are mai mult foc pe el decât urzicile. Dau peste el şi-l calcă, pardon, până şi furnicile.
Totul e clar: când eşti bătrân trebuie să mergi cu maşina sau cel puţin într-un car. Eşti ca în vârful unui munte urcat, călcând piatră cu piatră şi acum parcă te duci unde ai treabă cu munte cu tot odată. Face pentru greutatea asta măreaţă să trăieşti o viaţă?
Dar ne-au intrat nişte lacrimi în ochi şi ne strâng, iar bunicii noştri adevăraţi, ştiţi şi voi, niciodată nu plâng. Uite, tocmai răsare în fereastră luna să le dăm hainele înapoi şi să le sărutăm mâna. Şi să le spunem că, aşa cum sunt, sunt cei mai grozavi de pe pământ. Că din barba lor albă şi mare izvorăşte numai linişte şi împăcare. Dar să nu le spunem că am fost şi noi bătrâni într-o doară, dintr-o dimineaţă până într-o seară.
Iute înapoi până la copilărie, să întinerim. Şi să plângem acolo cât poftim.
din UNDE FUGIM DE - ACASĂ - Ed . Tineretului 1967

6 comentarii:

  1. Superb textul lui Sorescu!
    Zile superbe sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulțumesc asemenea
      e o bijuterie cărticica aceea, cred că le-ar place mult prințeselor:)

      Ștergere
    2. Din păcate acum e la modă "75 de sfaturi pentru a supraviețui la școală" sau "Jurnalul Violettei - Primul meu sărut"
      Cred că textul nu e din ediția din 1967, văd că au adaptat grafia după normele academicienilor.

      Ștergere
    3. eu am citit-o-`n pdf :)

      Ștergere