lin

Intrăm cu sfială în bucuria care ne spală
de preapuțin, de preamult, de neînțelegerea înțelesului primit dar nepriceput.
Ne sîntem datori neavînd avuții să împărțim cu oricine darul de a dărui
Apoi vine timpul și ne întreabă.

ce ne-a rămas din ce nu aveam stăruind în zăbavă.
Nimicul poate să fie tot atunci cînd avem, tot se preface-n nimic atunci cînd nu șim ori nu vrem.
Nu sîntem singuri mai cu seamă atunci cînd părem. Nevoia de însoțire este de înțeles. AnoTimpul poate (?) și ne dă mai mereu de ales